vineri, 25 mai 2012

Când ştii cu adevărat?

 De multe ori stăm și medităm la...toate lucrurile care ni s'au întâmplat,deformând realitatea,creând noi evenimente,amintindu'ne alte replici,alte personaje,alte locuri.Nu,nu vedem cum trece timpul pe lângă noi și lasă urme adânci în sufletul nostru,dar o simțim.Simțim fiecare rană înfierata în materia sensibilă,simțim fiecare lacrimă pe care ochii noștri încearcă să o rețină...simțim fiecare fior al fiecărei atingeri,al fiecărei priviri,al fiecărui cuvânt rostit... 
 Dar când știm cu adevărat că toate aceste lucruri sunt reale,că nu sunt doar rodul imaginației noastre care a luat'o la goană pe tărâmuri necunoscute?Când știm cu adevărat că ploaia care se așterne lin pe pielea noastră înfierbântată provine de altundeva decât lacrimile noastre ? Când știm că razele soarelui care ne mângâie trăsăturile sunt adevărate,nu doar mici frânturi de bucurie pierdute prin pânza întortocheată a timpului...

 Când știm cu adevărat că iubim ? Când știm cu adevărat că ceea ce simțim nu este ceva ireal,că nu se întâmplă doar în capul nostru ? Când știm cu adevărat că visele nostre se vor realiză,intr'un sfârșit,și ne vom împlini ? Când știm cu adevărat că toate emoțiile negative pe care încercam să le reținem în noi nu sunt decât lucruri trecătoare,care nu vor lăsa amprente asupra noastră ? Când știm cu adevărat că am găsit în sfârșit persoana în care să avem încredere,și că toți ceilalți au jucat doar roluri secundare,de prieteni falși,pentru a ne face să apreciem ceva măreț atunci când îl găsim ? Când știm...că nu ne înșelăm pe noi înșine atunci când avem încredere în ei,în noi...în tine? Când știm cu adevărat că viața noastră a luat în sfârșit o turnură bună,și că lucrurile bune sunt abia la început,oricât de mici sunt ele...pentru că ele fac diferența? 
 Când știm că trăim ? 


 Cred că ăsta este și scopul vieții...să nu știi,dar să te uimească totul pe parcurs. 

marți, 15 mai 2012

Defapt..nimic


 Șiroaie de gânduri curg lin prin mintea ta închisă,prea preocupată cu acțiuni inutile,lipsite de sens.Aștepți...să îți mai vină o singură idee salvatoare pe care să o folosești drept scuză pentru a evada din această tumultuoasă situație,fără sfârșit.Țipete de disperare îți distrug liniștea,zgâriind parcă aerul și făcându'l de nesuportat.Imagini,ca dintr'un film,se preling în fața ochilor tăi înroșiți de atâta presiune,cu pupilele atât de dilatate încât întreaga ta culoare,precum marea,este acum acoperită de o mâzga negricioasă...care te face să te întrebi dacă,oare,nu acum ti'a venit sfârșitul ? Mâinile tremurânde abia mai pot face slabe mișcări,încercând să spună atât de multe...dar nereușind să gesticuleze nici măcar o singură emoție... 
 Te simți precum un zombi,picioarele nereușind să te mai asculte,prabusindu'te la fiecare pas...Versuri pierdute prin notele tăcute ale instrumentelor îți tot revin în minte...spunandu'ti aceleași lucruri care deja te lasă rece,fără speranță...Degeaba mai privești acum stelele,ele nu mai înseamnă nimic pentru tine...câteva puncte luminoase care nici măcar nu mai au puterea să te fascineze... 
 Totul ... defapt,nimic. 

vineri, 11 mai 2012

Efectul Pepsi.

 Doar pune'te o singură dată în locul meu.Amuzantă treabă,nu'i așa ? Cu toții spunem cât de greu e să fim noi și cât de simplu este pentru alții să se comporte...eh,nu e chiar așa.În spatele fiecărui zâmbet,de obicei,se ascunde o bătălie cruntă între nevoia de a mai fi uneori și " adevărat " și dorința de a fi atât de plăcut de ceilalți încât zâmbetele celorlalți să fie la ordinea minutului,sau chiar a secundei. 
 Cam toți suntem mari victime ale iubirii,atât de răniți încât ne mirăm cum de mai suntem în stare să respirăm fără ajutorul unor aparate care să ne dreneze ura pe care o simțim cu fiecare respirație față de propria persoană.Mdaaa,și după tot noi ne plângem cât de greu e să scăpam de această soartă crudă,care ne biciuieste cu fiecare moment pe care îl străbatem.Da,așa e,suntem cu toții cele mai mari victime,niciodată cei care produc nenorocirea. 
 Anyway,lăsând partea asta incredibil de amoroasă la o parte,nu de alta,da' nu prea am de cine să scriu ... momentan aflandu'ma intr'o pasă d'aia de îi urăsc pe toți dar în același timp îi iubesc pe toți,de unde cam rezultă că nici eu nu știu ce vreau...dar asta se întâmplă cam în fiecare zi a vieții mele,deci deja m'am consolat cu gândul că nu voi fi niciodată în stare să știu ce vreau cu adevărat. 
 Pa ram paaam...ce să mai scriu ? A,da.Scoalaaaa,iubita mea școală care mă va stresa în următoarele 2 săptămâni de îmi vor sări și ultimele limite ale existenței.Cam greu cu latina asta,că naaa...nu îmi folosește,cel puțin momentan.Și căldură,o da,căldura aia mirific de sufocantă care mă face în fiecare zi să îmi doresc să stau acasă...da' nu se poate...pentru că atunci cine ar mai sâcâi toate acele mirobolante persoane din al meu iubit liceu ?  

 Caaam ăsta a fost un mic rezumat a ultimelor mele....zile ? Mda,poate chiar săptămâni,nu știu. 
 S'a cam dus efectu' de Pepsi,deeeeci până la următoarea mea incredibilă și superbă postare te las cu incredibil de multă iubire să te mai minunezi în privința acestei superbe vieți...nu chiar atât de superbă pentru toți !