miercuri, 13 martie 2013

Life,or what's left of it...

" Prima dată oamenii îţi par perfecţi şi te îndrăgosteşti de ei. Apoi descoperi că nu sunt chiar aşa perfecţi.. şi te îndrăgosteşti mai tare. "
 

Poate chiar in asta consta dragostea adevarata,in multitudinea de imperfectiuni care ne fac sa realizam cat de perfecti sunt unii oameni pentru noi.Oare de ce suntem intr'o continua cautare a acelei fiinte care se presupune ca ne va aduce suprema fericire atat de mult dorita de toti ? De ce nu ne multumim cu imperfectul nostru,care este atat de perfect ?
De ce ? Pentru ca mereu vrem mai mult,mereu vrem sa fim " cei mai tari,cei mai smecheri,cei mai respectati,etc. etc. etc " ... in definitiv,cei mai cei,sa fim considerati unici printr'o turma de mediocrii simpatici care nu vor face nimic semnificativ toata viata lor,ci vor ramane uitati de vreme in memoria unora,care si ei vor fi uitati atunci cand nu va mai fi nimeni care sa'si aminteasca de ei...
Trist...cum iti pui atatea sperante in anumite persoane dar acestea nu intarzie sa iti infiga un cutit in spate in momentul in care te'ai intors doar putin...
Dar asta e viata,un cumul de suisuri si coborasuri care se presupune ca ar trebui sa ne intareasca,desi de cele mai multe ori ne slabesc si ne fac si mai vulnerabili,si mai sensibili...si mai rai unii cu ceilalti.

marți, 29 ianuarie 2013

Unuseful

Acel moment cand te simti de parca nu mai esti bun,de parca scopul tau in viata unei persoane s'a incheiat si ultimele cuvinte dintre voi au fost atat de veninoase,incat intregul tau suflet e inconjurat de regrete,de suferinta...
Cand simti ca a fost totul in zadar,ca toate discutiile voastre au fost doar de umplutura,ca tot timpul investit a fost o mare pierdere...
Cand simti ca nu iti mai poti stapani lacrimile si sentimentul de inlocuire te termina,te face sa te simti atat de inutil,atat de fara rost...
E ca si cum toate fricile tale,toate nesigurantele,totul ar navali peste tine si te'ar coplesi,n'ai mai stii in ce directie sa mergi si absolut totul ti s'ar parea inutil...
Ca si cum toata siguranta pe care o aveai s'ar fi dezintegrat usor si tot ce a mai ramas acum este un mare nimic,pe care nu stii cum sa'l umplii pentru ca nu stii ce s'ar potrivi in acel loc...Poate ca nu o sa mai poti umple niciodata acel gol,nu stiu...
Te simti atat de descurajat si simti ca nu mai are rost sa iti pese pentru ca si asa s'a terminat,de ce ar mai conta?Dar,totusi,conteaza...si fiecare clipa care trece ti se pare ca adanceste si mai mult ruptura dintre voi,fiecare clipa pune si mai multa ura intre voi...
Poate ca asa e felul nostru,sa ranim tot ce iubim...poate ca o facem inconstient...nu stiu....
Dar atunci cand esti inlocuit,mai are vreun rost sa mai speram la o revenire...?

vineri, 14 decembrie 2012

Slowly going insane...

 Simt că în curând o să o iau razna...ca o să urmeze o explozie imensă și nu voi mai înțelege nimic...nu că acum aș înțelege prea multe. 

 Parcă totul se dezintegrează în jurul meu și nu,nu ia o formă noua,poate una imbunatatita...nu mai ia nici o formă,rămân multe părticele neasamblabile ...

 Asta sunt eu acum...o mulțime de părticele pe care nu mai știu cum să le pun la loc,care par să se dezmembreze și mai mult cu fiecare încercare ...

 E ca și cum nu sunt în stare să fac nimic bun și tot ce fac are un efect negativ asupra persoanelor la care țin cel mai mult...  

 De ce fiecare lucru mă aduce cu un pas mai aproape de sfârșit ? De ce orice e greșit,de ce nu pot să trăiesc momentul? În definitiv...de ce simt că nu am de ce să trăiesc ? De ce fiecare încercare ia o turnură negativă și tot ce pot să fac e să văd cum se întâmplă totul,fără să pot face nimic ?  

 Cu toții ne dorim ceva bun pentru viitor,ceva incredibil,ce nu a mai fost făcut până acum și care o să lase o amprenta adâncă în viața multor oameni...dar cum rămâne cu prezentul ? Cum rămâne cu ce vreau acum,ce mă face fericită acum ? Cum rămâne cu mine,nu cu ceea ce încerc să fiu ? Cum rămâne cu toate momentele fericite care nu durează mai mult de câteva clipe ? Se pierd toate intr'un abis...

  Mă simț de parcă aș fi intr'un carusel din care nu mai pot evada,care are mai multe momente în care am impresia că în orice clipă voi cădea în gol,încarcerată de propriile gânduri,de propriile dezamăgiri. 

 Știu,nu am fost,nu sunt...si tind să cred că nu voi fi niciodată tipul de om usor de iubit...Ba chiar e foarte greu,atât de plină de confuzii,atât de multe încurcături,atât de mult orgoliu...si pentru ce? Pentru câteva minute de fericire...atat de nesemnificative atunci când problemele,îndoielile și negativitatea lovesc...

 Poate că o să fie bine...dar în momentul de față până și micul meu firicel de speranța se pare că nu mai rezista...pana și acea mică speranța care...nu stiu...care putea însemna totul...care putea să mă scoată din toate aceste gânduri,care mă făcea să mă simt în viață,care mă făcea să simt că oricât de puține motive ai avea să fii fericit...acele motive te pot face să nu'ți mai dorești nimic altceva și să te consideri cel mai împlinit om...

Dar…poate că e prea tarziu…
 

luni, 26 noiembrie 2012

We'll never die...

 Se spune că sufletul nu moare niciodată,că rămâne viu prin amintirile pe care ceilalți le au ... dar atunci când nu mai rămâne nimeni care să'și amintească de tine,oare mori ?
 
 Oare ăla e momentul în care încetezi să mai contezi,sau e doar momentul final...fiind nevoit să treci prin multe alte încercări înainte,în care simți că sufletul tău nu mai rezistă,că cedează...?
 
 Probabil că există mai multe tipuri de a muri...cea fizică fiind apogeul trecerii în "neființă " ... deși e cam dur spus.
 Dar,pe parcursul vieții,întâlnim mai multe tipuri de morți...în primul rând,moartea inocenței,atunci când o mică parte din noi se duce și simțim că nu mai suntem la fel...
 
 Un alt tip de moarte e acela când simțim că inima noastră e sfărmată în mici bucățele fragile și avem impresia că nu vom mai fi niciodată în stare să o refacem...doar că,această moarte mi se pare mie cea mai dureroasă...pentru că niciodată nu ne învățam minte și continuăm să murim,să ne frângem inima...să nu ne învățam niciodată minte.

 O altă moarte incredibil de dureroasă e atunci când pierdem pe cineva drag...sau cineva care pur și simplu semnifica o parte importantă din viața noastră.Această moarte e cu atât mai grea cu cât acelor persoane le'am dăruit o parte din noi,din timpul nostru,din viața noastră...lucruri pe care nu le mai putem recupera niciodată.
 
 O altă formă de a muri este atunci când ești în pană de idei...când simți că nu mai poți să legi două fraze coerente astfel încât să îți rezulte ceva contructiv,original...ceva " al tău " ... deși toate au fost spuse,toate au fost făcute și toate au fost auzite,continui să crezi că încă poți face ceva să'ți pui amprenta asupra acestei lumi...doar că aici intervine depresia,sentimentele...monotonia,poate.Toate aceste lucruri care te împiedică să'ți folosești potențialul maxim...

 Moartea intelectuală,de exemplu...nu se poate produce decât atunci când încetezi să mai gândești ( de obicei acest lucru fiind asociat cu a te îndrăgosti... ) ... doar că este atât de stupid să nu îți mai cotrobăie nici un gând prin cap..fiecare secundă pe care o trăim poate fi considerată doar ca un gând,depinde doar din ce unghi privești lucrurile.
 
 Și cu toate acestea...când murim cu adevărat?

marți, 16 octombrie 2012

Unele zile nu ar trebui sa se termine niciodata

 Vor fi zile când nu o să mai vreau să'ți simt prezența,când sclipirea din ochii tăi mi se va părea fără sens.
 
 Vor fi zile când o să rămâi tu cu gândurile tale,cu problemele tale,cu îngrijorările tale...dar să știi că indiferent de ce se va întâmpla,voi fi acolo.
 
 Vor fi zile când mă voi purta ca o scorpie și asta te va face să te gândești cu ce ai greșit...neștiind că eu sunt singura răspunzătoare de această purtare care pe tine te afectează,enorm.
 
 Vor fi zile în care îmi voi pune o mie de întrebări cu privire la noi,la viitorul nostru împreună...iar tu vei deveni confuz și vei încerca să faci totul clar,dar nu vei putea pentru că încăpățânarea mea se va opune oricărei tentative de a mă lăsa ajutată.
 
 Vor fi zile în care voi face greșeli,multe....în care tu o să crezi că fac totul special ca să te enervez...dar nu este așa.

Cu toate acestea,vor fi și zile în care privirea ta pierdută în peisaj și zâmbetul tău plin de viață îmi vor readuce buna dispoziție și îmi vor înlătura orice întrebare cu privire la noi,pentru că în acele momente totul ar fi perfect.
 
 Vor fi zile în care nu aș mai vrea să plec din brațele tale calde și protectoare,când bătăile inimii tale vor fi singura melodie pe care o voi fredona în acea zi și ochii tăi vor fi singura mea cale de scăpare din această lume complicată.

Vor fi zile în care voi exploda de energie și voi fi atât de fericită și iubitoare încât te vei întreba ce am pățit...ei bine,ce am pățit ești chiar tu.Ai intrat în viața mea atât de misterios și intr'un moment total nepotrivit,dar prin ceea ce ești tu și ce insemni pentru mine ai transformat totul în una din cele mai intense și dorite viitoare povești pline de amintiri geniale.
 
 Vor fi zile în care tu vei fi singura mea scăpare când voi simți că sunt pe cale să clachez...și tu îți vei da seama câtă nevoie am de tine în viața mea atât de lipsită de sens...
 
 Vor fi zile când singurul la care o să mă gândesc vei fi tu...și toate gândurile mele vor fi atât de răvășite când o să'ți întâlnesc privirea încât o să uit de tot...vom fi doi străini intr'o lume atât de neînsemnată.
 
 Și cred că o să ajung să te iubesc...