miercuri, 13 iunie 2012

Sunt o pesimista

 Sunt o MARE pesimistă.
 Multă lume m'a întrebat de foarte multe ori cum pot să gândesc atât de negativ.Problema stă în felul următor : de obicei ce gândesc eu cu privire la un eveniment/poveste/etc se adeverește.De ce ? Păi simplu,cred că am văzut destul de multe lucruri și,în același timp,am trăit destule încât să'mi dau seama că viață întotdeauna alege calea mai grea prin care îți poate da o lecție,aia fiind suferința...sau,mai bine spus,dezamăgirea.

 Siii...tot trăind dezamăgiri d'astea,asaa,multe multe multe...ajungi să te obișnuiești cu ideea că,de obicei,lucrurile nu se vor îndrepta în direcția bună ( sau cel puțin cea pe care o consideri tu bună ).
 Uite,de exemplu,atunci când ești mereu alături de o persoană( la bine,la greu,nu contează,ești mereu acolo să o asculți și să îi împărtășești emoțiile ).În mod normal,un om normal așteaptă de la acea persoană să'i fie și ea alături în momentele mai speciale...un om pesimist,însă,se așteaptă ca acei oameni să fie prea preocupați cu viețile lor și să uite că acel om le'a fost alături,ajungând,din nou,să fie singuri.Cam așa mi s'a întâmplat și mie,de mai multe ori chiar...nu cred că îmi ajung degetele de la mâinile tuturor persoanelor alături de care am fost ca să număr dățile în care am fost dezamăgită de ele.

 Dar,din toate chestiile astea am învățat,totuși,ceva : Cu cât așteptările tale sunt mai mari de la o persoană,sau chiar de la un eveniment notabil din viața ta,cu atât dezamăgirea va fi mai mare.Desigur,nu exclud și posibilitatea în care totul va decurge bine,dar este,uneori,atât de mică încât dacă se întâmplă...pentru un om pesimist,ca mine,poate reprezenta chiar un motiv de bucurie care îi face viața de mii de ori mai frumoasă decât i'ar face'o unui om normal...sau chiar optimist.


 Înainte,mă consideram un om realist...dar din cauza ultimelor evenimente din viața mea mă consider acum în zona pesimismului acut,din care nu cred că o să ies prea curând. 

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu