sâmbătă, 18 februarie 2012

Paradoxal.

Cu toţîi ne dorim să creştem cât mai mari,când suntem copii...şi să redevenim acele inocente creaturi cu spirite libere,nezdrobite de crudă realitate cu care ajungem,la un moment dat,să ne confruntăm cu toţii.
Cu toţii ne dorim o iubire perfectă,în care persoana iubită să fie exact ceea ce ne dorim,să ne facă să ne simţim de parcă nu ar mai exista altcineva în întreaga lume,să fie jumătatea noastră pe viaţa...dar când dăm de o persoană care e în stare să ne ofere toate aceste lucruri o alungăm de parcă ar fi exact inversul a ceea ce ne'am dorit până acum...
Cu toţii ne dorim ca anumite persoane care ne'au distrus orgoliul şi,uneori,chiar întreaga mentalitate,să se întoarcă la noi cu cele mai multe regrete posibile,cerşind iertarea faptelor lor....iar când acest lucru se întâmpla,refuzăm să mai avem orice reacţie,în ciuda întregilor ore în care ne'am plănuit amănunţit fiecare replică,fiecare gest,fiecare privire pe care am manifesta'o în acele momente.
Cu toţii ne dorim să fie totul bine...dar atunci când trecem printr'o perioadă în care parcă totul se aseaza la locul lui...simţim plictiseală şi ne dorim să intervină în viaţa noastră ceva,sau cineva,care să o dea peste cap,total...

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu