sâmbătă, 11 februarie 2012

Asa a început totul...



 Nu,nu o să fie un post d'ăla siropos în care îmi declar nemărginita iubire pentru cineva care nici măcar nu mai știe de existența mea.Nu,nu o să fie nici măcar o dedicație subtilă cuiva care nu înțelege că degeaba speră că eu,care eram înainte ca acest an să înceapă,va mai reveni vreodată.Nu scumpilor,partea aia s'a dus de mult,nu mai sunt drăguță să trec cu vederea toate cretinitatile în fața cărora sunt pusă în fiecare zi. 

 Ideea acestui post nu e să mă plâng,ci să vă fac să realizați odată,și sper că pentru totdeauna,că eu dacă încerc să repar ceva,o fac pentru că îmi păsa.Ah,dar aici intervine factorul cheie care îmi declanșează nepăsarea de după...reacția voastră aiurea,neînțelegătoare.Da,recunosc,greșesc,mult,dar nu sunt singura,și dacă eu sunt în stare să trec peste anumite faze...mi se pare enorm de aiurea ca voi să nu reușiți. 

 Dar,nu suntem toți la fel...lucru care chiar mă bucură,pentru că mie dacă mi s'ar face fazele ciudate pe care eu le fac uneori ... nu cred că aș reacționa prea drăguț :D. 
 Anyway,ideea principală e că degeaba mă enervez,că nu am pentru cine.Din acest motiv,îmi iubesc enorm viața și chiar cred că o să fie mult mai drăguț totul de acum înainte.De ce ? Pentru că pot,vreau,am chef și n'am absolut nici un motiv să nu o fac.Și așa degeaba încerci să vorbești oamenilor care nu vor să te asculte,cum spunea Eminescu în timpul vieții sale,deci de ce să mă mai strofoc când nu am pentru cine ?  
 Neah,n'am de ce :) ! 

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu