miercuri, 14 decembrie 2011

Trust.

 Aparențele reușesc uneori să ne păcălească atât de mult încât,deși măștile purtate de niște chipuri distruse ne sunt evidente...evităm,involuntar,să le considerăm măști.Le considerăm purul adevăr și începem să credem în ele...să credem că,poate,pentru prima oară,am dat peste cineva care ne înțelege și ne simte adevăratele trăiri,care nu este nevoit să asculte spusele noastre că să încerce să ne înțeleagă,pentru că înțelege,pur și simplu,prin definiție.Și simți că poți să'i împărtășești orice și oricât de mult ai exagera,ar știi adevărul și te'ar lăsa totuși să fabulezi,doar ca la sfârșit să îți spună concluzia bazată pe adevăr. 
 Și când întâlnești o astfel de persoană te simți minunat,te simți împlinit,te simți..complet.Doar că în spatele întregii fericiri este încă ceva acolo care îți spune că totuși nu e bine,pentru că atunci când totul este perfect,înseamnă că se ascunde ceva..ceva care nu îți dă pace,care te face să stai nopți la rând analizând și iar analizând,nereușind să atingi nici o concluzie,fie ea oricât de mică. 
 Dar soarta nu te lasă să te frămânți prea mult,din păcate...sau poate din fericire,și îți dovedește că te'ai înșelat,îngrozitor de mult,cu privire la persoana aceea...acel moment când masca se crapă și tot ce mai rămâne din iluzia acelei persoane este...chipul său real,care te scârbește prin urațimea reflectată a sufletului său...atât de fățiș și trufaș. 
 Și tot ce îți mai rămâne de făcut e să taci,să mergi mai departe și să speri că ceva mai bun se va întâmpla...deși ești sigur că acest lucru este aproape imposibil. 

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu