miercuri, 28 decembrie 2011

A trecut...

 Descoase'mi trecutul în mii de amintiri pierdute la umbra unei salcii bătrâne.Pierde'ma în bătaia singuratică a vântului de toamnă timpurie...care îmi răcește ființa cu ale sale rafale imprevizibile.Strapunge'mi sufletul cu săgețile tale  învenintate de atâta ură,adunată de'a lungul atâtor clipe uitate intr'o fracțiune de secundă.Taie'mi răsuflarea prin fiecare cuvânt pe care îl spui.
 Incredinteaza'mi o parte din tine ...
 Știu,cer mult.
 Oare cât de multe poți face până când voi ceda și totul va mai fi doar ... trecut ?

miercuri, 21 decembrie 2011

Was...

Hey,

    Nu ne'am mai scris de...Cât să fi trecut ? Un an ? Poate chiar mai mult...Am atâtea să'ti povestesc,nici nu știu de unde să încep.Totul a fost un aşa mare haos în ultimul timp încât parcă tot ce'mi doresc e ca timpul să se oprească,doar puțin,să evaluez totul și să văd încotro ar trebui să privesc in viitor.
    Probabil nu te aşteptai să îmi mai amintesc de existenţa ta.Nici eu nu mă aşteptam,sincer,doar că...nu e atât de uşor să ştergi pe cineva din viaţa ta,oricât de mult ai încerca.Din când in când chiar mi'e dor de...cam tot ce se întâmpla în acea perioadă.Mi'e dor şi de disputele noastre interminabile care întotdeauna se finalizau cu câteva nesincere scuze,pentru că nu vroiam sa cedăm,oricât de vinovaţi eram.Mi'e dor şi de toate serile în care deschideam playlist'ul şi singurele melodii care îl mai populau erau cele pe care le ascultam împreună.
    Dar acum totul este diferit.Acum alte gânduri îmi chinuie mintea.Nu mai sunt eu,cea de atunci.Mi'am pierdut acea inocenţă specifică,care mă făcea atât de diferită de restul.Acum,tot ce mai am e amintirea acelor clipe,care vor pieri si ele...

miercuri, 14 decembrie 2011

Trust.

 Aparențele reușesc uneori să ne păcălească atât de mult încât,deși măștile purtate de niște chipuri distruse ne sunt evidente...evităm,involuntar,să le considerăm măști.Le considerăm purul adevăr și începem să credem în ele...să credem că,poate,pentru prima oară,am dat peste cineva care ne înțelege și ne simte adevăratele trăiri,care nu este nevoit să asculte spusele noastre că să încerce să ne înțeleagă,pentru că înțelege,pur și simplu,prin definiție.Și simți că poți să'i împărtășești orice și oricât de mult ai exagera,ar știi adevărul și te'ar lăsa totuși să fabulezi,doar ca la sfârșit să îți spună concluzia bazată pe adevăr. 
 Și când întâlnești o astfel de persoană te simți minunat,te simți împlinit,te simți..complet.Doar că în spatele întregii fericiri este încă ceva acolo care îți spune că totuși nu e bine,pentru că atunci când totul este perfect,înseamnă că se ascunde ceva..ceva care nu îți dă pace,care te face să stai nopți la rând analizând și iar analizând,nereușind să atingi nici o concluzie,fie ea oricât de mică. 
 Dar soarta nu te lasă să te frămânți prea mult,din păcate...sau poate din fericire,și îți dovedește că te'ai înșelat,îngrozitor de mult,cu privire la persoana aceea...acel moment când masca se crapă și tot ce mai rămâne din iluzia acelei persoane este...chipul său real,care te scârbește prin urațimea reflectată a sufletului său...atât de fățiș și trufaș. 
 Și tot ce îți mai rămâne de făcut e să taci,să mergi mai departe și să speri că ceva mai bun se va întâmpla...deși ești sigur că acest lucru este aproape imposibil. 

sâmbătă, 10 decembrie 2011

Regrete ?

 Ce's alea regrete ? Regretele sunt momentele care ne'au marcat semnificativ existența și care am dori să fie în alt mod trăite,poate chiar simțite.Dar de ce ajungem să ne dorim să nu se fi întâmplat ? Ei,asta chiar e o întrebare bună.Din punctul meu de vedere,sincer,pot spune că am avut în unele clipe regrete datorită modului în care au degenerat toate aceste momente cheie ale vieții mele.Am șters praful de pe toate detaliile care au condus la acea decizie,am cercetat fiecare amănunt și am concluzionat un nou regret,o nouă temă de gândire pentru fiecare noapte în care somnul întârzie să apăra,și gândurile sumbre împăienjenesc adâncurile minții tale,captând orice gând care încearcă să'i scape și transformandu'l în hrană pentru negativismul acelei perioade. 
 Cu toate acestea,eu mai am un singur regret.Regret faptul că am atât de puține lucruri pe care să le regret,restul fiind doar situații pe care le'am acceptat,treptat,că făcând parte din mine. 

vineri, 9 decembrie 2011

Idei de inceput


 Cum se face că de fiecare dată când privești în trecut,începi să simți o sfoară a nostalgiei începând să te lege,cuprinzandu'ti întregul corp cu noduri dese și strânse,ingramadindu'ti ființa intr'o mică părticică din acest univers atât de vast în posibilități.
 Cum se face că de fiecare dată când încerci să privești în viitor speranța că totul va fi bine se năruie încetul cu încetul,sporindu'ti neîncrederea în propriile puteri,sugrumandu'ti dorința de a mai continua să lupți pentru ceea ce meriți și facandu'te să îți pui enorm de multe semne de întrebare cu privire la scopul existenței tale.
 Și cum se face că...de fiecare dată când privești în față prezentul nu simți că s'a schimbat nimic și că o monotonie cruntă a pus stăpânire pe viața ta,cufundandu'te în aceleași gânduri zi de zi,ingropandu'ti adânc orice urmă de unicitate.
 Totuși,cum se ajunge la starea asta ?