marți, 25 octombrie 2011

Scrisoare...

Iubite tu,
Nici nu cred ca este nevoie sa'ti mai scriu numele,pentru ca deja cred ca ştii ca este vorba despre tine.Si chiar dacă nu este aşa,mă îndoiesc ca pana la terminarea sincerelor mele cuvinte nu îţi vei da seama,chiar dacă va fi doar pentru ca,probabil,ştii deja toate lucrurile pe care vreau sa ţi le enumăr în randurile care urmează.
În primul rand,vreau sa'ti spun ca nu îmi părăseşti vreodată gandurile.În orice problema mă afund,oricat de minoră sau majoră o consider,eşti acolo sa îmi aminteşti ca nu le voi înfrunta singura de data asta,ca eşti aici oricat de rea este situaţia  şi ca orice efecte ar avea oricare din aceste dificultăţi,vei fi acolo,langă mine,suportandu'le intr'o proporţie chiar mai mare ca mine,în majoritatea dăţilor.
Totuşi,oricat de incitantă ar fi toata aceasta perioadă în care cuvintele se aştern între noi...cele mai bune momente le consider acelea în care pur si simplu mă  ţii în braţe si parcă orice altceva în afara de bătăile ritmate ale inimii tale agitate amuţeşte sub aceasta linişte care ne îmbrăţişează minţile si sufletul.Da,spun sufletul,pentru ca deja nu mai pot vorbi despre al meu suflet fără a te implica si pe tine în procesul prin care încerc sa'l definesc,chiar dacă am doar cuvinte sărace,care pălesc în fata privirii pe care o mai arunc uneori,pe furiş,spre ochii tai...care reprezintă doar calea mea de a trece din lumea aceasta fizica,atat de limitată în posibilitaţi...în universul meu înstelat,unde tot ce mi'am putut dori este prezent si nimic altceva nu mai este necesar pentru a atinge acea stare de fericire absolută,pe care o simt doar alături de tine.
Toate acestea,dar si enorm de multe alte lucruri,pe care nu are rost sa le transpun în cuvinte { pentru ca tu eşti unicul care le înţelege,iar pentru tine nu am nevoie sa le spun,pentru ca deja eşti conştient de ele } mă fac sa'mi doresc doar ca timpul sa nu'mi ucidă prin puterea sa de a ne face sa uităm...toate aceste vise care s'au dovedit întruchipări ale realităţii,transformate în veritabile amintiri.

duminică, 23 octombrie 2011

Razboi.

Luminile se sting stingher deasupra lumii.Cateva franturi de lumina infatiseaza cele doua contururi imense ale competitorilor.Scanteile aruncate de ochii lor lumineaza intunericul care a inceput sa ii cuprinda din ce in ce mai mult,parca dorind sa le dea un scurt avans,de o ultima privire aruncata pe furis,de o ultima intalnire a ochilor...de o ultima frantura de indoiala.
Dar asta nu'i opreste sa inceapa crancena lupta de indata ce totul este cufundat in intuneric.Bratele neindemanatice se pierd sub pasiunea luptei,corpurile se intalnesc,se ating,si,in cele din urma,se resping,scotand sunete atat de imperceptibile incat par soapte,pierdute prin atat de multe ganduri uitate.

sâmbătă, 15 octombrie 2011

She will be loved...

Rămăşiţe de cuvinte zboară lin prin aerul încărcat de tensiunea viselor spulberate în doar cateva minute.Soaptele sincere de alta data sunt acum săgetate de amarele vorbe aruncate printr'o singură răsuflare,false,efemere...
Amintirile joacă ruleta rusească în acest abis confuz  şi se pare ca doar cele care încă mai readuceau zambetul pe acest chip trist,chiar dacă doar pentru cateva secunde,reuşesc sa piară.Singurele care izbutesc sa se arate mai curajoase sunt cele care produc tristeţe,lacrimi,deznădejde.Se prind de maini şi se avanta intr'un vals periculos de graţios,reuşind,cu fiecare mişcare,sa readucă gandurile alungate în cele mai întunecate colţuri,cărora le dau putere sa se facă auzite,sa inunde mintea si simţurile cu aroma lor înţepătoare de nemurire,parcă făcand în ciudă tuturor medicamentelor administrate pentru a fi adormite,pe veci.
Speranta începe sa piară,ca o jucărie ale cărei baterii sunt pe sfarsite.Ultimele semne ale existenţei sale,parcă nişte robotizate palpairi de energie,se termina printr'un sunet lung si ameninţător.
Sub cerul arămiu ochii sai,asemenea norilor,încep sa se scurgă în mici picături incolore care i se usucă în mainile-i fierbinţi.Curand  şi hainele sale încep sa se ude,semn ca şi cerul îşi descarcă sufletul atins de tristeţe.Începe sa alearge fără direcţie,căutand un loc de refugiu în care sa se simtă în siguranţa,apărată de orice alt război dintre mintea...si inima sa.
În fuga ei demenţială,uita,totuşi,sa se uite în jur şi se loveşte de o silueta ca prin ceaţă...care o daramă prin complexitatea sa,facand'o sa privească mai atent.Poate...poate ca aceasta era şansa sa...

vineri, 7 octombrie 2011

What the fuck is this ?

Ba nene da m'am saturat,iar,da,stiu.Am si eu nevoie sa ma descarc,ce sa fac.O luam cu inceputul,eventual pe punctulete de la cel mai putin iritant la cel mai intens.
1) Scoalaaaaaa.Mda,asta e cel mai putin iritant,ceea ce nu mi se pare in ordine.De obicei era prin primele locuri,eventual chiar primul,but...vremurile disperate cer locuri in spate disperate.
Da ma,da,ma enerveaza scoala.De ce?Pentru ca unii profi sunt prea exigenti,am multe teme pe care nu le fac din pura lene si deja a inceput vanatoarea de note.Nici nu iti imaginezi cat pot fi de fericita in legatura cu acest subiect.Not.
Si totusi,de ce e pe ultimele locuri ? Pentru ca macar aici ma mai pot refugia cand totul in jur o ia razna.Si crede'ma,o ia razna cam des in ultimul timp.

2) Familia mea superba,si aici nu ma refer la highschool family,ci la the real one.De ce?Pentru ca ma enerveaza.Zici ca sunt 2 detectivi,au inceput sa'mi numere minutele de relaxare.Da' mai lasati'ma domne in pace,am si eu cica o viata,vreau s'o traiesc.Da' nuuuu,ca daca sunt la liceu trebuie sa trag mai tare ca aici sunt pretentiile mai mari...bine,ok,altceva ?

3) Friends.Bai,la asta nu pot sa ma plang CHIAR atat de mult,ca nu pot sa zic ca am intrat iar in criza de persoane cu care sa'mi impartasesc minunatele cretinitati,dar au cam inceput sa se duca si astia...again.Da frate,da,stiu,sunt o nebuna,o nu mai stiu ce vreti voi,dar e PERIOADA aia din an in care,cu tot respectul,ma doare in cur de toti si de toate si nu imi vine sa mai ies din casa.De ce?de mere,ca realizez,inca o data,cat de mult nu merita NIMENI ! Sunteti,majoritatea,niste jigodii insignifiante care incercati sa va dati bine pe langa lume...ca na,asa e frumos.Mda,nu,chiar nu e frumos,si daca eu o mai fac nu o fac fiindca sunt falsa,sau incerc sa dau bine sau mai stiu eu ce,e pentru ca incerc sa ocolesc niste conflicte stupide,pe care voi,cu ale voastre minti extrem de luminate le creati din niste incredibile cacaturi.

4) Love ? Mda,the best,or not.
De ce? Pai pentru ca habar n'am ce e in capu' meu,deci minunata mea inima dicteaza,si e un regim de dictatura d'aia crancena,si creirasul meu se lupta acolo sa zica si el ceva,dar e redus imediat la tacere.
Pe bune,chiar n'am habar ce sa fac.Daca fac intr'un fel,se duce totul pe un plan,sau mai multe.Daca fac in celalalt fel,se duce totul prin alte parti.Deci,efectiv,sunt intre 2 porcarii de decizi idioate care nu imi aduc niciuna vreo satisfactie...si aici ma refer strict pe plan sentimental,unde momentan sunt o varza totala.
Da frate,nu stiu ce vreau.E atat de rau ? Nu cred.Nu stiu daca vreau mai mult sau vreau sa incetez.Nu stiu daca...efectiv nu stiu ce sa fac.Mi'e atat de frica sa nu mi se distruga iar increderea in minunatele fiinte numite oameni incat parca nu as mai continua...si vreau atat de mult sa vad ce se intampla si sa vad daca macar o data in vietisoara mea am ales corect incat parca as merge mai departe,mai intens.
Deci,mai pe scurt,nu stiu ce sa fac,deloc,nicaieri...si stau si ma gandesc mereu si tot nu gasesc o solutie.Frumos,nu ? Stiam.

joi, 6 octombrie 2011

Sau poate nu...

O lumina slaba incearca sa isi faca loc prin crapatura dintre perdelele atinse de mainile necrutatoare si reci ale timpului.Mici ciripituri fac natura sa vibreze.
Curand deschid ochii si ma trezesc intr'un decor ciudat,total diferit de cel cu care eram obisnuita.Contururi diforme incep sa se concentreze sub aspect de poteca cu o multime de cotituri.Deodata incep sa ma misc involuntar,de parca pamantul de sub mine vrea sa aleg o anumita cale.Nu ma impotrivesc si las toate aceste ciudate alegeri sa imi ilustreze un viitor,poate bun...sau poate nu.
Deodata o usa imensa isi face aparitia la cativa metrii de mine si totul in jur se opreste.Fiecare pietricica din poteca nu mai freamata sub pamantul rece,fiecare semn de adiere a vantulu incepe sa dispara.
Dupa cateva momente de confuzie decid sa aflu ce se afla in spatele impunatoarei usi.Cu greu reusesc sa o deschid si raman uimita de ce se afla in spatele ei.
O gradina de o intindere imensa incepe sa se inlantuie in fata ochilor mei.Flori de tot felul isi imbina miresmele manganindu'mi delicat simturile.Incep sa ma plimb printre ele si observ cum cateva buruieni imbratiseaza o tufa imensa de trandafiri.Incerc sa ma apropii si sa observ minunatiele flori,insa cativa spini ma impiedica sa ma apropii prea mult.
O rafala de vant ma ia prin surprindere si ma arunca intr'un decor total diferit,o alta gradina,numai ca de aceasta data o explozie de culori vii imi inunda campul vizual.In orice parte priveam pasteluri explodand sub ochii mei.Doar cateva secunde si ochii mei s'au obisnuit cu tot...dar nasul meu inca resimtea puternicul bombardament de miresme dobandite din cealalta gradina...acea minunata,dar nesigura gradina.
Incep sa ma plimb si prin aceasta,dar nu observ nimic in neregula.Esentele tari imi invaluiau pasii.

Dar deodata totul se risipeste iar in jurul meu mai ramane doar o ceata inecacioasa.

Totusi,ce ar trebui sa fac ? Sa ma intorc la prima gradina,unde desi nu este totul perfect sunt constienta de toate lucrurile bune pe care mi le poate aduce...sau sa o reanimez pe cea de'a doua...unde in aparenta totul este perfect,dar in esenta nu am putut sa o descifrez ?

duminică, 2 octombrie 2011

Te iubesc !

Te iubesc ! Te iubesc ! Te iubesc ! Te iubesc ! Te iubesc ! Te iubesc ! Te iubesc ! Te iubesc ! Te iubesc ! Te iubesc ! Te iubesc ! Te iubesc ! Te iubesc ! Te iubesc ! Te iubesc ! Te iubesc ! Te iubesc ! Te iubesc ! Te iubesc ! Te iubesc ! Te iubesc ! Te iubesc ! Te iubesc ! Te iubesc ! Te iubesc ! Te iubesc ! Te iubesc ! Te iubesc ! Te iubesc ! Te iubesc ! Te iubesc ! Te iubesc ! Te iubesc ! Te iubesc ! Te iubesc ! Te iubesc ! Te iubesc ! Te iubesc ! Te iubesc ! Te iubesc ! Te iubesc ! Te iubesc ! Te iubesc ! Te iubesc ! Te iubesc !

De un infinit de ori as spune'o,as scri'o si as gandi'o si tot nu ar fi de ajuns incat sa cuprinda tot ceea ce simt pentru tine.Te iubesc,enooorm !