sâmbătă, 27 noiembrie 2010

Masks.


Fiecare dintre noi purtam adesea masti pentru a parea ceea ce nu suntem,pentru a impresiona,sau poate doar pentru a ne baga pe sub pielea cuiva.Mastile sunt atat de folosite si atat de comune,incat deja se pare ca ne'am obisnuit cu ele si le consideram chiar...normale.Unii am ajuns chiar sa ne confundam cu acele masti,crezand ca sunt chiar sentimentele noastre,si determinadu'i si pe ceilalti sa creada acelasi lucru.

Dar,ce se intampla cand aceste masti se uzeaza?Ce se intampla cand ele cad,si dezgolesc toata fiinta ta cu tot ce crezi cu adevarat,cu tot ce intr-adevar simti ?Cu toate defectele,cu toate amaraciunile,cu toate prejudecatile,cu toate dusmaniile pe care le porti in suflet?Ce se intampla...cand aceste masti nu iti mai adapostesc spiritul de adevar ?

 Si totusi...daca nu ar mai exista aceste masti,am putea afisa de fiecare data acelasi zambet fals,aceleasi lacrimi teatrale...aceleasi sentimente perfide ?

Oare suntem pregatiti cu adevarat sa dam aceste masti la o parte..si sa mai ramana doar adevarul?



miercuri, 24 noiembrie 2010

Strange

In ultimul timp m'a acaparat o stare de fericire foarte ciudata.Simt cum prin fiecare por eman aceasta fericire,creand in jurul meu o aura plina de sentimente frumoase.Si totusi,de ce o numesc ciudata ?Am un motiv foarte simplu : sunt singura care simte asta.Observ,cuprinsa de o mare dezamagire ca sunt inconjurata de oameni nefericiti,plini de nervi sau care trec prin anumite faze nu prea minunate.

Este atat de ciudat sa fii atat de fericit,fara un motiv intemeiat,si in acelasi timp sa te simti inutila pentru ca nu poti impartasi aceasta fericire.Vreau...vreau doar sa pot gasi o solutie...

Si asta repede...



sâmbătă, 20 noiembrie 2010

Memories


Mi'e dor de...
Da,mi'e dor sa zambesc fără motiv.Mi'e dor sa mă pot prostii si stramba si toate acele lucruri minunate care înainte mă făceau sa rad fără ca cineva sa îmi zică faptul ca dau dovada de imaturitate.Mi'e dor sa mai aud acele doua cuvinte care îmi luminau ziua.Mi'e dor sa mai simt cum soarele îmi îmbrăţişează corpul cu fiecare atingere.Mi'e dor sa mă plimb prin iarba abia inverzita si sa mă rostogolesc în roua dimineţii aşternută pe cateva dintre firişoarele acesteia.Mi'e dor sa simt nisipul ud sub picioare si acea briză uşoară ce'mi mangaia parul.Mi'e dor sa stau sub cerul liber cu castile în urechi si sa mă las purtată de valurile imaginatiei pe taramuri tainice.Mi'e dor de acele şoapte pierdute în spatele unor priviri necunoscute.

sâmbătă, 13 noiembrie 2010

Last Letter

Draga Anonimule,

Prefer sa nu iti rostesc numele,doar datorita faptului ca vreau sa’l pastrez pentru mine,sa nu’l poata nimeni lua de langa mine ...sau macar ce a mai ramas.In plus,te cunosti mai bine decat oricine asa ca nu este nevoie sa fac o referire directa la tine.

Sincer,am o multime de lucruri sa’ti spun dar acestea sunt amestecate cu o tornada de sentimente ce imi rastalmaceste sufletul si mintea de cateva luni incoace,creand ceva foarte greu de exprimat prin simple cuvinte.

Totusi,as vrea,in primul rand,sa’ti spun ca te vreau inapoi,intru totul.Fiecare noapte pare lipsita de sens fara auzul vocii tale,fiecare zi pare risipita fara sa mai simt acele palpitatii de fiecare data cand telefonul ma anunta ca am primit un mesaj,de la tine.Fiecare ora se scurge mai incet,minutele ce trec absent pe langa mine apasandu’mi,cu fiecare secunda,o greutate mai mare de regrete pe sufletu’mi gol.

Dar si acum,dupa toate aceste zile infernale,pulsul meu incepe sa o ia razna cand imi amintesc ... toate acele momente magice petrecute impreuna.Stiu,probabil nu au insemnat nimic,fiindca au fost lucruri insesizabile,care insa,mie mi’au marcat existenta,intr’un mod...incomparabil.Inca mai astept sa imi spui acele doua cuvinte care imi distrug toate acele sentimente negative pe care le’as putea avea vreodata « Te iubesc ».Esti singurul care m’a facut vreodata cu adevarat sa simt ca iubesc,ca traiesc,ca insemn ceva pentru cineva,chiar daca probabil sentimentul nu a fost atat de reciproc pe cat mi’as fi dorit.

Insa nu regret decat ca s’a terminat atat de urat.Tot ce as mai vrea ar fi...sa mai simt,macar pentru o ultima data,caldura unei imbratisari...sentimentul intens pe care il puteai transmite doar printr’un simplu sarut...as vrea...doar sa te am inapoi fie si doar pentru o zi,cred ca ma multumesc si doar cu cateva ore...doar sa simt ca esti acolo si,pentru cateva secunde,sa simt ca vei fi acolo mereu,chiar daca acest lucru nu poate fi decat o alta iluzie care imi provoaca si mai multa confuzie.

Singura certitudine pe care o am in momentul de fata este ca...te iubesc.Chiar daca tu nu ma crezi,chiar daca nu ti’o dovedesc,ba chiar,din potriva,nu am absolut nici un argument ce ar putea sustine aceasta afirmatie...pur si simplu,o simt.

Cu cea mai mare sinceritate pe care am putut s'o am vreodata,

Denisa.

vineri, 12 noiembrie 2010

Talking to the moon




" At night when the stars
light on my room
I sit by myself
Talking to the Moon
Try to get to You
It holds you on
the other side
Talking to me too
Oh Am I an owl
who sits alone
Talking to the moon "

{ Bruno Mars - Talking to the moon }

joi, 11 noiembrie 2010

Shadows of the past

Intuneric.
Tot in jur era invaluit intr'o tacere apasatoare.
Se pare ca uneori tocmai aceasta tacere are cea mai stridenta voce.
Nu vedeam nimic in jur.Simteam cum pasesc parca in gol.Mainile mele cautau disperate ceva de care sa se prinda,fie si pentru o secunda sa simt ca exista ceva de care imi mai pot agata o ultima suflare.
Dar speranta era in van.Eram in cadere libera,ajungand din ce in ce mai jos cu fiecare secunda,intr'un loc mult mai intunecat.
Dintr'o data picioarele mele ating ceva rece ce'mi infioara tot trupul.Dupa putin timp in care retina mea incearca sa se obisnuiasca cu intunericul ce ma incercuia,observ o pala raza de lumina.Incerc sa ma tarasc pe suprafata rece ca gheata.Incet incet incepeam sa nu imi mai simt nici corpul...dar instinctul de supravietuire trezit in mine ma facea sa perseverez.
Ajungand,in cele din urma,cu ultimele puteri si plina de deznadejde la acea raza,observ ca aceasta provenea din spatele unei usi usor deschise.Sleita de energie totusi incerc sa o deschid.Dupa cateva nereusite imi adun toata vointa si reusesc sa o deschid total.
Ce se afla dincolo de aceasta usa?




















Mai mult intuneric


.Disperarea imi inlocuieste rapid orice urma de speranta pe care o mai aveam.Se pare ca toata aceasta incercare a fost doar o iluzie provocata de necesitatea mea de a revenii la viata,sau cel putin de a mai vedea inca o data lumina soarelui.Dar se pare ca totul a fost in zadar...linistea din jurul meu e coplesitoare.Simt ca in curand si ultimii stropi de vlaga se vor risipii.


Dar totusi,mai pot fi oare salvata vreodata din acest infern ce imi inghite lent fiecare celula ?


miercuri, 3 noiembrie 2010

Story II





Aerul din camera parea din ce in ce mai sufocant.Nici fereastra larg deschisa nu prea ajuta.
Singuratatea imi imbratiseaza trupul intr'o stransoare puternica ce ma lasa usor usor fara respiratie.
Nu.
Trebuie sa mai revad pentru o ultima data acel loc plin de amintiri.
Pornesc grabita inspre el.Picaturile de ploaie ce'mi atingeau trupul se evaporau repede pe pielea'mi infierbantata.
Drumul pare nesfarsit.Cu fiecare pas,pare din ce in ce mai departe.Cand privesc in spate,vad cum nu am inaintat aproape deloc.
Dar entuziasmul meu creste,provocandu'mi o stare de euforie ce ma face sa continui.Este ultima data cand voi mai retrai acele minunate intamplari,macar de aceasta data sa nu ma pierd pe drumul plin de bifurcatii.
Mai am putin si ajung la micul culoar ce duce la...locul nostru.Simt cum pulsul meu incepe sa o ia razna doar la gandul apropierii.Ramurile ce tineau departe de ochii curiosilor taramul nostru de basm incep sa'mi faca loc,ele parca simtindu'mi dorinta si vrand sa participe la unison cu mine la aceasta experienta.
Dupa inca doar cativa pasi,privirea mea este napadita de lacrimi calde,ce'mi dezmierda usor obrajii.Inca era acolo,dupa tot acest timp.
Ma apropii din ce in ce mai stangaci,savurand fiecare secunda cu o pasiune nemaisimtita de mine pana in acea clipa.Extazul ma cuprinde,alungandu'mi orice gand ce mi'ar sopti,fie si pentru o milisecunda,faptul ca ar trebui sa ma intorc.
Ploaia incepea sa se domoleasca,de parca si cerul vroia sa traiasca bucuria impreuna cu mine,oferindu'mi acelasi cer senin de care aveam parte de fiecare data cand sufletele noastre se reintalneau in acest loc sacru.
Ma asez pe banca uda si incep sa ingan usor cateva versuri.Simt cum un val intens de bucurie incepe sa'mi cuprinda trupul,dar in acelasi timp si sufletul.
Privirea mea este atrasa de o scrijelitura neglijenta ce se afla sub mana ce cazuse usor pe langa corpul lipsit de puterea de a mai face vreo miscare.Acum imi amintesc . . . inima noastra.Pe care am promis sa o impartim vesnic contemplandu'ne dragostea.
O respiratie calda imi mangaie usor umarul.Tresar.Cu o miscare tremuranda a capului imi indrept usor privirea peste umar...

Crumbs of happiness.



Astazi,rascolind din pura plictiseala prin calculator dau peste un folder pe care nu l'am mai accesat de mult.Bucuroasa si in acelasi timp uimita ca inca il am,il accesez cu o doza de entuziasm sporita.
Ce se afla in acel folder?Hm.Amintirile mele sub forma unor melodii.
Dar nu orice fel de memorii,ci acelea cu EA.
Iti mai amintesti ? Ce faceam noi anul trecut in friguroasa luna decembrie cand fulgii faceau repetitii pentru un vals grandios ce avea sa aiba loc la amurgul acelei zile?
Stateam intinse pe covorul luminat de beculetele stralucitoare aflate in bradul abia impodobit.Sticla de cola si prajiturile se aflau intre noi,iar noi,da,noi,ne uitam pe tavanul colorat si ne povesteam,cum facem de obicei,toate noptile nedormite,toate visele spulberate,si,cel mai intens,toate emotiile traite pe parcursul a doar catorva zile,care atunci cand reincepeam sa ni le amintim pareau o eternitate de secunde.
Se pare ca acest lucru nu este inca o iluzie de'a mea creata de sentimentul de singuratate profunda.Totul chiar s'a intamplat,fiecare cuvant,fiecare privire,fiecare imbratisare.Da,au existat.Si inca exista,pentru ca mereu vei fi acolo in inima mea si te voi putea contacta de fiecare data cand voi avea nevoie stiind ca sigur ma vei ajuta neconditionat.

Te iubesc,si multumesc ca reusesti sa'mi alini zilele cand ochii mei parca sunt niste nori intunecati care mai au putin si explodeaza intr'o furtuna de proportii maiestuoase,care nu isi are sfarsitul prea curand.
Ca o scurta incheiere,voi termina cu un citat pe care noi l'am dovedit complet neadevarat . " TOT CE E FRUMOS NU DUREAZA MULT " . Gresit,tot ce e frumos rezista atata timp cat iti doresti tu cu adevat sa se pastreze,iar prietenia noastra se pare ca aspira,in continuare,la mai mult decat atat.
Te iubesc,si am sa incerc sa ti'o dovedesc mai intens de acum inainte,pentru ca nu vreau sa crezi ca doar arunc cu cuvinte frumoase si nu fac ceva sa si confirm ceea ce simt.

P.S. : Welcome back Deea,you know that I love you sooo much !
P.S.2 : Thanks Milkshake for the post,I really,really own you my true friendship.And you deserve it a lot.

marți, 2 noiembrie 2010

Bogdan .

{ No picture }

Nici nu e nevoie.Faptele vorbesc de la sine,chiar daca o imagine face cat o mie de vorbe.
Prefer sa scriu o multime de cuvinte despre el decat sa pun o imagine care poate uneori nu reflecta adevaratul lui caracter.Plus ca nu am :)).

Asa,deci,Bogdan ?
Bogdan e ceva de genul Ingerasul meu pazitor.E singurul care sta nopti in sir sa'mi vindece ranile adanci produse de fiecare lucru neinsemnat,pe care eu prin talentul meu incredibil de a face din tantar armasar le transform in imense catastrofe.E singurul care poate chiar ma intelege cu adevarat si nu comenteaza pe la felurite persoane despre toateee prostiile pe care le debitez.
Este una din cele mai importante persoane din viata mea fiindca fara el..sincer...cred ca nu as stii in anumite momente limita ale vietii mele ce sa fac.Multumesc ca esti mereu acolo sa imi dai sfaturi,pe care de obicei nu le urmez fiindca sunt foarte incatapanata,dar tu stii deja lucrul acesta deci nu mai era nevoie sa il reamintesc.
Si iti sunt foarte recunoscatoare si pentru ca mereu esti acolo sa'mi tolerezi toate toanele si ca,desigur,imi citesti fiecare post si le comentezi atat de prins de situatie,incat incepem amandoi sa radem in acelasi timp de ce poti sa intelegi tu din chestiile pe care le scriu eu.
Oricum,nu am cum sa uit de toateeee sfaturile bune pe care le'am urmat de prea putine ori si care,desigur,trebuiau de fapt sa fie aplicate,pentru a'mi usura existenta.Dar pentru asta sunt buni prietenii,sa'ti dea sfaturi utile pe care tu sa nu le urmezi :)).


Te ador si inca o data iti spun ca,fara tine,cred ca eram la nebuni de mult :))